Desfiintarea liceului – 1973
Până în 1968 n-a mai avut loc nici un eveniment locativ important, norii grei amenințători încep însă să planeze asupra liceului către sfârșitul deceniului al șaptelea, deceniu caracterizat prin megalomania constructivă a lui Nicolae Ceaușescu. Dornic să sistematizeze orașul, el a proiectat o nouă zonă a Pieții Unirii și un nou centru Civic al Capitalei, intrând cu buldozerul într-o zonă care includea și teritoriu unde se afla localul liceului.
În planul nebunesc de sistematizare dirijat de Ceaușescu, căruia îi cad victime monumente istorice, clădiri cu valoare arhitectonică, biserici, case memoriale erau propuse spre demolare și vechea clădire cât și anexele liceului Eminescu devenite Școala generală nr. 122, una dintre cele mai moderne, mai bine dotate și poate cea mai performantă școală generală din București la ora aceea. Ca urmare, în ideea punerii în practică a acestei măsuri de demolare s-au alocat, preventiv, fonduri pentru construirea unui nou local școlar la intersecția magistralei N-S cu Bulevardul Mărășești, pe strada Al.I.Cuza unde urma să fie mutat liceul Eminescu. De altfel primăria sectorului propusese și Piața Coșbuc pentru amplasarea noului local, propunere la care s-a renunțat după definitivarea planului de sistematizare a centrului civic.
Dar și de data aceasta, urmând proverbul Nu-i pentru cine se potrivește ci pentru cine se nimerește, liceul Eminescu nu are parte nici de acest local destinat lui pentru că acesta va fi atribuit liceului I.Creangă alungat din sediul seminarului teologic Mitropolitul Nifon, recâștigat de Patriarhia Română printr-un proces intentat Sfatului Popular al sectorului Nicolae Bălcescu.
Liceul Eminescu se găsea într-o situație tragică: spațiul nou făgăduit era pierdut, cel vechi comprimat din pricina cursurilor de după-amiază ale nou înființatului liceu economic, – condus de fosta profesoară de filosofie a liceului Eminescu, Aurelia Stroe – căruia inspectoratul școlar îi permisese să-și desfășoare activitatea în localul liceului Eminescu. Așadar, începând cu anul 1971 – când a fost sistat examenul de admitere și încheindu-se cu anul 1973 când ultimele clase în lichidare de a XI-a și a XII-a au fost transferate liceului I.Creangă – soarta singurului liceu din București ce purta numele marelui nostru poet este scrisă: condamnat la dispariție, data oficială de la care nu mai se vorbește despre acest liceu fiind 15 septembrie 1973! Localul său este acum integral ocupat de Liceul Economic.
Arhiva va lua drumul liceului Creangă, profesorii sunt absorbiți de același liceu sau repartizați la Lazăr, Șincai, Spiru Haret sau liceul de Muzică; memoriile adresate de profesorul Eugen POP, ultimul director al școlii și de personalul didactic Ministerului și Comitetului Central al P.C.R. nu au avut nici un efect. După desființarea liceului, localul a fost în întregime ocupat de Liceul economic nr. 3, care a funcționat aici până în 1975 când a primit un nou local în Bulevardul Dacia (localul fostului liceu M.Sadoveanu). Prin totala eliberare a localului, până la iminenta demolare a zonei, spațiul lui a devenit de folosință publică: locuința lui Odobescu, vechea vatră a liceului, este preluată de ITB (azi RATB) și devine centru de eliberare a abonamentelor și achitare a amenzilor, iar în fostul local al liceului Domnița Ileana s-a instalat o școală de șoferi amatori.